Prezentare turistica - Primaria Sectorului 3 – Bucuresti
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe X

Acasa Sector 3Prezentare turistica

Prezentare turistica

București, capitala României

Municipiul București este situat în sud-estul țării, fiind cel mai populat oraș, un mare pol industrial și comercial și cel mai important centru universitar. În 2012, Bucureștiul numără aproximativ 1,7 milioane de persoane – populație stabilă – însă, în realitate, capitala României adună zilnic peste 3 milioane de oameni. Orașul este traversat de la nord-vest la sud-est de râul Dâmbovița, ce se varsă în râul Argeș, unul din afluenții fluviului Dunărea.

Mai multe lacuri se întind de-a lungul râului Colentina, în perimetrul orașului, precum Lacul Herăstrău, Lacul Floreasca, Lacul Tei sau Lacul Colentina. Și în centrul orașului există un lac, în Parcul Cișmigiu. Acest lac, fostă baltă în vechiul oraș medieval, este înconjurat de Grădina Cișmigiu, inaugurată în 1847 şi amenajată după planurile arhitectului german Carl F. W. Meyer. Pe lângă Cișmigiu, în București mai există și alte parcuri mari: Parcul Herăstrău (cu Muzeul Satului) și Grădina Botanică (cea mai mare din România și care cuprinde peste 10.000 de specii de plante, inclusiv exotice), Parcul Tineretului, Parcul Alexandru Ioan Cuza, precum și multe parcuri mai mici și spații verzi amenajate de primăriile de sector.

Conform legendei, Bucureștiul ar fi fost fondat de un oier pe nume Bucur, o altă variantă fiind cea care presupune întemeierea orașului de către domnitorul Mircea cel Bătrân, în secolul al XIV-lea. În fapt, prima datare istorică a localității sub denumirea de “București” apare în 20 septembrie 1459, într-un document emis de cancelaria voievodului Vlad Țepeș sau Vlad Dracul – sursa de inspirație pentru celebrul personaj Dracula.

În 1862, Bucureștiul devine capitala României și suferă o serie de schimbări profunde, devenind un adevărat centru cultural-artistic și nucleul mass-media românești. În a doua parte a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, întreaga elită bucureșteană se racordează la valorile occidentale, în special cele franceze, împrumutând din stilul arhitectural și urbanistic parizian, fapt ce i-a atras Bucureștiului pseudonimul “Micul Paris”. Din punct de vedere administrativ, Capitala este împărțită în șase sectoare, fiind condusă de Primarul General și Consiliul General. În paralel, în fiecare din cele șase sectoare, funcționează câte o Primărie și câte un Consiliu Local, toate aceste structuri administrative fiind ocupate de persoane alese în funcție pentru un mandat de patru ani, în urma votului popular.
Sectorul 3, sectorul cu cei mai mulți bucureșteni
Sectorul 3 se întinde din centrul Capitalei, din zona Pieţei Universităţii, până la marginea estică a Bucureștiului și are o suprafață de 34 km², fiind cel mai populat dintre sectoarele Capitalei, cu 342 de mii de persoane – populație stabilă (conform Recensământului din 2011).

Sectorul 3, găzduiește una dintre cele mai importante zone cultural-istorice ale orașului, Centrul Istoric al Bucureștiului, care cuprinde o serie de importante clădiri-monument. De aici s-a ridicat vechiul București, începând cu veacul al XVI-lea în jurul Curţii Domnești, care devenise reşedinţa oficială a voievozilor munteni.

Vestigiile Palatului Voievodal Curtea Veche

Vestigiile Palatului Voievodal Curtea Veche

Curtea Domnească a fost un adevărat magnet pentru marea boierime, negustori şi meseriaşi. Străzile din jurul Palatului Voievodal păstrează şi în zilele noastre denumirile vechilor grupuri de meseriaşi care le locuiau : str. Şelari, str. Şepcari, str. Covaci, str. Zarafi, str. Căldărari. Pe strada Franceză, fosta Uliţa Işlicarilor, se afla vestigiile Palatului Voievodal Curtea Veche.
Situat în mijlocul Câmpiei Române, pe calea cea mai scurtă care leagă Transilvania de Dunăre și la întretăierea drumurilor comerciale, Bucureştii reprezentau un popas important pe care nimeni nu îl putea ocoli pe drumul dintre Dunăre şi Carpaţi, devenind un nod important între Orient şi Occident, între Nordul şi Sudul continentului.

Elemente istorice importante ale Sectorului 3
Piaţa Universităţii
Pe locul Pieţei Universităţii de astăzi, pe graniţa dintre Sectorul 3 şi Sectorul 1 se găsea Mănăstirea Sfântul Sava, chiliile acestui locaș de cult fiind martorele începutului învăţământului naţional. Pe vremea lui Constantin Brâncoveanu aici funcţiona o şcoală cu caracter general, care în secolul al XVIII-lea se reorganizează sub numele de Academia Domnească, pentru ca în 1918 în acest loc Gheorghe Lazăr să pună primele baze ale învăţământului românesc: Universitatea București.

Imagine din 1864, se văd Academia (Universitatea), Mânăstirea Sfântul Sava (partea de stânga sus) şi Palatul Șuțu (prim-plan). În dreapta, locul viitorului rond este ocupat de Hotelul Kiesch.

Imagine din 1864, se văd Academia (Universitatea), Mânăstirea Sfântul Sava (partea de stânga sus) şi Palatul Șuțu (prim-plan). În dreapta, locul viitorului rond este ocupat de Hotelul Kiesch.

Biserica rusă

Biserica rusă

 

Biserica rusă
Construirea Bisericii Ruse a început în anul 1905, la iniţiativa ambasadorului rus în România şi cu acordul Curţii imperiale de la Sankt Petersburg. Realizată în stil rusesc, biserica este opera arhitectului Preobrajenschi. Pictura care ocupă o suprafaţă de peste 1000 mp realizată de pictorul Vasiliev, se pare că este singura operă a artistului concepută în afara hotarelor ruseşti. Biserica a fost sfinţită în anul 1909 şi are hramul Sfântul Nicolae. Datorită probabil aproprierii de Universitate, biserica era încă din perioada interbelică Paraclisul Universităţii. Ţinând cont de acest detaliu, Sfântul Sinod şi Preafericitul Părinte Teoctist au hotărât în 1999 să redea biserica studenţilor.

 

 

Palatul Șuțu

Palatul Șuțu

Palatul Șuțu

 

Clădirea a fost construită în jurul anilor 1833-1835, după proiectele a doi arhitecţi vienezi Johann Veit şi Conrad Schwink. Palatul a fost ridicat pentru marele postelnic Costache Grigore Șuțu. Aspectul interior datează de la 1862 şi este creaţia sculptorului şi decoratorului Karl Storck. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Palatul Suțu a fost, alături de casele Oteteleșanu, unul dintre cele mai frecventate locuri de recepţii din Bucureşti. Din anul 1956, clădirea a devenit Muzeului Municipiului Bucureşti.

 

 

 

 

Banca Naţională a României

Banca Naţională a României

Banca Naţională a României

 

Clădirea Băncii Naţionale a României a fost ridicată după planurile arhitecţilor francezi Cassien Bernard şi Albert Galleron, în 1883. Locul actualei bănci a fost ocupat de unul dintre cele mai cunoscute hanuri bucureştene – hanul Şerban Vodă. Construit după 1680, hanul era foarte întins, ocupând un spaţiu cuprins între străzile Lipscani, Smârdan şi Doamnei. De-a lungul timpului, hanul a trecut prin incendii şi cutremure, ajungând cu greu până în 1883, când a fost dărâmat pentru a face loc edificiului B.N.R.

 

 

 

 

Biserica Stavropoleos

Biserica Stavropoleos

Biserica Stavropoleos

 

În pisania de la intrare se spune că Biserica Stavropoleos a fost făcută “cu toată cheltuiala Cucernicului Ieromonah şi Arhimandrit Ioanichie în anul 1727 octombrie 30″. Numele bisericii vine de la localitatea Stavropole (Stavropoleos) din Grecia, unde ctitorul ei a fost mitropolit. Biserica a simţit din plin vitregia timpului. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea ea era ameninţată de ruină. Cutremurele din 1802 şi 1832 i-au distrus turla şi clopotniţă. Restaurarea lăcaşului s-a făcut între anii 1904 și 1908 după planurile şi sub conducerea arhitectului Ion Mincu. Lucrările au continuat şi după moartea lui Mincu, fiind terminate după primul război mondial. Datorită simţului artistic şi priceperii arhitectului Ion Mincu, biserica şi-a păstrat frumuseţea, fiind unul dintre cele mai valoroase monumente ale secolului al XVIII-lea.

 

 

 

Palatul Poștelor. Muzeul Naţional de Istorie al României

Palatul Poștelor. Muzeul Naţional de Istorie al României.

Palatul Poștelor. Muzeul Naţional de Istorie al României.

 

Palatul Poștelor a fost ridicat în ultimii ani ai secolului al XIX-lea, după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu. Pe acest loc se găsea un han ridicat de Constantin Brâncoveanu, cunoscut sub numele de Hanul lui Constantin Vodă. Se spune că era un han mare şi bine clădit, cu ziduri făcute să reziste unui eventual atac. Hanul a fost dărâmat la jumătatea secolului al XIX-lea, pe locul lui construindu-se în perioada 1894 – 1900 Palatul Poștelor. În clădire funcţionează din 1972 Muzeul Naţional de Istorie a României.

 

 

 

 

Biserica de Jurământ

Biserica de Jurământ

Biserica de Jurământ

 

Pe locul pe care se găseşte biserica de azi a existat o altă biserică încă din secolului al XVI-lea, purtând hramul Sfântului Dumitru. Biserica este pomenită de la jumătatea secolului al XVII-lea ca biserica de jurământ. Aici se făceau jurămintele solemne pentru cei judecaţi. Împricinaţii, fie că erau acuzaţi, fie că erau acuzatori, jurau lângă uşă altarului în faţa preotului că vor spune numai adevărul. Din a doua jumătate a secolului al XVII-lea biserica va fi numită şi a Bălăceanului. Vornicul Badea Bălăceanu se pare că a refăcut sau numai a reparat vechea biserică. Arsă şi apoi avariată de cutremure, biserica este refăcută începând cu anul 1819.

 

 

 

Ministerul Agriculturii

Ministerul Agriculturii

Ministerul Agriculturii

Realizată în stilul arhitecturii din timpul lui Ludovic al XIII-lea, clădirea Ministerului Agriculturii a fost construită în 1895, după planurile arhitectului Louis Pierre Blanc. Palatul a fost destinat încă de la început Ministerului Agriculturii şi Domeniilor.

 

 

Biserica Colțea

Biserica Colțea

Biserica Colțea

 

Biserica a fost prima construcţie realizată din complexul de clădiri de la Colțea, întemeiat de spătarul Mihai Cantacuzino. De altfel, este şi singura care s-a păstrat până în zilele noastre. Biserica a fost construită probabil între 1701 şi 1702. În pridvor se mai păstrează fragmente din vechea zugrăveala în frescă. Biserica a fost repictată în 1871, în ulei, de pictorul Gheorghe Tăttărescu.

 

 

 

 

 

Biserica Sfântul Gheorghe Nou

Biserica Sfântul Gheorghe Nou

Biserica Sfântul Gheorghe Nou

 

În pronaosul bisericii se află două pietre funerare care acoperă două morminte. Una din pietre ne transmite prin inscripţia pe care o poartă că acoperă mormântul domnitorului Ioan Mavrocordat, cealaltă, având săpată Stema Ţării Româneşti, în partea superioară, nu poartă nici o inscripţie. Sub această piatră îşi doarme somnul nesfârşit ctitorul bisericii, Constantin Brâncoveanu. După tragedia de la Constantinopol, rămăşiţele pământeşti au fost aduse la Bucureşti şi înmormântate de doamna Maria, soţia voievodului, în secret în biserica Sfântul Gheorghe. Deasupra mormântului, doamna Maria a pus o candelă pe care este următoarea inscripţie: “Aceasta candelă ce l-au dat Sfântul Gheorghe cel Nou luminează unde odihnesc oasele fericitului domn Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod şi este făcută de Doamna Măriei Sale Maria, care şi Maria să nădăjduieşte în Domnul, iarăşi aici să i se odihnească oasele. Iulie în 12, leat 7228 (1728).” Aveau să trăiască 200 de ani până când Virgil Drăghiceanu va descifra inscripţia aflată pe candelă şi toţi vor afla cine şi-a aflat liniştea sub piatra fără inscripţie din pridvorul bisericii.

 

Ansamblul “Kilometrul Zero”

Ansamblul "Kilometrul Zero"

Ansamblul “Kilometrul Zero”

 

Tot în grădina Sfântul Gheorghe exista în mijlocul unui bazin circular, pe o roză a vânturilor, o sferă metalică pe care se găsesc semnele zodiacale. Este monumentul “Kilometrul Zero”. De aici începe măsurarea distantelor spre graniţele României. Vorbind despre monumentul “Kilometrul Zero” al României nu se poate să trecem peste paradoxul care a făcut ca începutul realizării lui să fie în anul 1937, iar inaugurarea să se facă după mai bine de jumătate de secol, la 9 Iunie 1998. Ansamblul monumental ar fi trebuit iniţial să se prezinte în forma unui bazin circular în centrul căruia să fie o roză a vânturilor, între razele căreia se găseau stemele provinciilor cu numele oraşelor și Capitala. În mijlocul bazinului s-ar fi aflat o sferă deasupra căreia se găsea Statuia Sfântului Gheorghe omorând balaurul. Proiectul sculptorului Constantin Baraschi a întâmpinat însă opoziţia Patriarhiei: canoanele creştine ortodoxe nu permit chip cioplit. În 1940, s-a renunţat la acest proiect. Cel nou era în linii mari asemănător cu cel din zilele noastre. Din păcate, nici acest proiect nu a fost dus la bun sfârşit, sfera metalică a dispărut, iar plăcile cu numele oraşelor au fost scoase. Proiectul pentru refacerea Monumentului a fost reluat după anul 1992. Inaugurarea a avut loc pe 9 Iunie 1998, cu prilejul festivităţilor Lunii Bucureştiului.

 

Hanul lui Manuc

Hanul lui Manuc

Hanul lui Manuc

 

Hanul a fost construit în anul 1808, pe o parte din teritoriul care a aparţinut Curţii Domneşti. Proprietarul, Manuc Bey Marzaian, figură importantă a timpului său, a jucat un rol deosebit în evenimentele vremii. Negustor, mare proprietar, slujbaş domnesc, om politic, diplomat, Manuc a fost implicat în special în evenimentele legate de războiul ruso-turc din 1806-1812, când a salvat Bucureştiul de două ori de la jaf şi incendiu. Hanul lui Manuc era, alături de Turnul Colței, cel mai reprezentativ monument din Bucureşti. În Hanul lui Manuc s-au purtat negocierile dintre ruşi şi turci şi s-a semnat pacea din 1812, iar în 1818 hanul era primul dintre hanurile mari din oraş. În 1836, hanul a fost scos la vânzare, iar din 1842 aici a fost sediul Sfatului Orăşenesc. Refăcut în 1874, s-a deschis sub numele de hotel Dacia.

 

 

Biserica Bună Vestire

Biserica Bună Vestire

Biserica Bună Vestire

 

Este cea mai veche biserică din Bucureşti. A fost zidită de Mircea Ciobanu, înainte de anul 1569, ca biserică a Curţii Domneşti. De-a lungul timpului, din cauza distrugerilor, biserica a fost refăcută în mai multe rânduri. În secolul al XVII-lea, în această biserică se făcea anual alegerea “Judeţului”, şeful administraţiei orăşeneşti, după care, în cadrul unei ceremonii i se acordau catastiful şi sigiliul oraşului, însemne ale demnităţii sale. Din întregul ansamblu al Curţii Domneşti, doar biserica s-a păstrat în formă ei originală.

 

 

 

 

Strada Lipscani

Strada Lipscani

Strada Lipscani

 

Una dintre cele mai vechi artere bucureştene este strada Lipscani. Iniţial ea s-a numit Uliţa Mare. Numele de Lipscani l-a luat după mijlocul secolului al XVIII-lea de la oraşul german Leipzig, numit de români Lipsca. Strada Lipscani a fost şi rămâne una dintre principalele străzi comerciale ale oraşului, un adevărat ax al Centrului Vechi al Bucureștiului.

 

 

 

 

 

Biserica Sfântul Mina

Biserica Sfântul Mina

Biserica Sfântul Mina

 

Biserica a fost construită înainte de 1724 de Mitropolitul Daniil, iniţial având hramul Sfântului Dumitru și Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavril. După reparaţiile din 1874 se adaugă şi hramul Sfântului Mina. Biserica se mai numeşte şi Vergu, nume care vine probabil de la boierul Vergu, mare portar şi mare paharnic în timpul lui Constantin Brâncoveanu. În forma actuală biserica datează de la 1901, când a fost restaurată cu sprijinul fostului primar al capitalei C.F. Robescu, care locuia în apropriere şi era enoriaş al bisericii.

 

 

 

 

Biserica Lucaci

Biserica Lucaci

Biserica Lucaci

 

Prima biserică ridicată la începutul secolului al XVIII-lea în acest loc a fost din lemn. Numele de Lucaci vine de la ctitorul ei, un locuitor al cartierului. Biserica va fi înlocuită de una din cărămidă, cu sprijinul enoriaşilor şi va purta hramul Sfântului Nicolae. Cutremurul din 1838 şi focul din 1847 fac necesară refacerea ei. În aproprierea bisericii a locuit Anton Pann, compozitorul imnului naţional al României. De altfel, el a fost şi cântăreţ aici. În zidul exterior al bisericii se afla înmormântat Anton Pann, locul fiind însemnat cu o cruce încastrată în zid şi o placă comemorativă.

 

 

 

 

Casa Eliad

Casa Eliad

Casa Eliad

 

Construită în anul 1789, “Casa Eliad” a găzduit de-a lungul timpului Facultatea de Medicină a Comunității Evreiești, Teatrul Evreiesc de Stat, Casa Raională de Cultură și din 1975 a devenit Casa de Cultură a Sectorului 3. Încă din secolul al XVIII-lea, Casa Eliad a reprezentat un punct de referință al vechiului Cartier Evreiesc din București, o zonă compactă situată pe malul stâng al Dâmboviței, având ca ax central fosta Cale Văcărești și începutul Căii Dudești, locație unde evreii formau cea mai numeroasă comunitate minoritară a Bucureștiului, aproximativ 11%.

 

Desi se fac toate eforturile pentru a se asigura corectitudinea datelor oferite, va rugam sa contactati directiile si serviciile Primariei Sectorului 3 al Municipiului Bucuresti pentru confirmarea informatiilor prezentate.
Toate materialele prezentate in acest website sunt proprietatea Primariei Sectorului 3 al Municipiului Bucuresti. Nu puteti folosi aceste materiale fara acordul Primariei Sectorului 3 al Municipiului Bucuresti