„Stagiunea muzicală estivală” și „Simfonii de vară” la final - Primaria Sectorului 3 – Bucuresti
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe X

Acasa PresaEvenimente

„Stagiunea muzicală estivală” și „Simfonii de vară” la final

Concertele „Stagiunea muzicală estivală” și „Simfonii de vară” organizate de Primăria Sectorului 3 în aer liber, la fiecare sfârșit de săptămână, s-au încheiat sâmbătă, 30 septembrie.
Finalul de „stagiune” și cel de „simfonii” au aparținut formației Bosquito, respectiv cvartetului italian „The Quartetto Euphoria” și trompetistului Cristian Hanghiuc. Invitații speciali au adunat pentru ultima dată în acest an publicul fidel în parcurile Alexandru Ioan Cuza și Colțea.
Timp de patru luni, aproximativ 43.000 de spectatori s-au bucurat de concertele celei de-a XII-a ediții a „Stagiunii muzicale estivale” și ale celei de-a VIII-a ediții a „Simfoniilor de vară”. Edițiile din acest an au adus bucureștenilor, weekend de weekend, concerte acustice de rock, jazz, blues și folk, proiecte de nișă ori din genul alternativ sau fusion, muzică populară sau veche românească, universală, de film, de promenadă, fanfară sau folclor.
În cadrul „Stagiunii muzicale estivale” din Parcul Alexandru Ioan Cuza locuitorii Sectorului 3 și nu numai au avut ocazia să asculte în fiecare weekend, de vineri până duminică, muzică dintr-o gamă diversă de genuri. Iubitorii de muzică clasică au avut parte, în fiecare sâmbătă și duminică, de concertele „Simfonii de vară”, organizate în Parcul Colțea după un concept de eveniment cu o lungă tradiţie în marile metropole ale lumii.
Evenimentele din cadrul celor două programe au fost oferite gratuit de Primăria Sectorului 3.

Serviciul Relații Mass-media
021.318.03.35
presa@primarie3.ro

Cele mai noi

Desi se fac toate eforturile pentru a se asigura corectitudinea datelor oferite, va rugam sa contactati directiile si serviciile Primariei Sectorului 3 al Municipiului Bucuresti pentru confirmarea informatiilor prezentate.
Toate materialele prezentate in acest website sunt proprietatea Primariei Sectorului 3 al Municipiului Bucuresti. Nu puteti folosi aceste materiale fara acordul Primariei Sectorului 3 al Municipiului Bucuresti