Primarul Robert Negoiţă a deschis noul an şcolar în Sectorul 3 - Primaria Sectorului 3 – Bucuresti
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe X

Acasa PresaStiri

Primarul Robert Negoiţă a deschis noul an şcolar în Sectorul 3

Primarul Robert Negoiță a participat astăzi la festivitățile de deschidere a noului an școlar organizate la Școlile Generale nr. 80 și 195, precum și la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”.
„Este de datoria noastră să facem tot ceea ce ne stă în putere ca pentru toți copiii prima zi de școală să fie o amintire cât mai frumoasă. Acești copii reprezintă România de mâine, de aceea este important ca noi toți să ne implicăm: noi, ca administrație locală, să oferim condiții optime desfășurării procesului educațional, iar dumneavoastră, cadrele didactice, să îi ajutați să deprindă cunștințele atât de necesare dezvoltării lor. La școlile nr. 80 și 195, precum și la Liceul Alexandru Ioan Cuza, dar și la celelalte unități din Sectorul 3 rezultatele sunt bune și foarte bune. Noi vrem să îi încurajăm și să-i ajutăm pe copiii noștri să obțină rezultate și mai bune, de aceea suntem perseverenți în încercarea de a crea condiții optime pentru învățătură. Vă doresc un an în care să acumulați cât mai multe cunoștințe”, a declarat Robert Sorin Negoiță, primarul Sectorului 3.
La evenimentele de deschidere au fost prezenți, alături de primarul Sectorului 3, și Ioana Mihaela Neacșu, inspectorul școlar al Sectorului 3, consilieri locali, cadre didactice și părinți.
„Vreau să felicit Primăria Sectorului 3 și să aduc mulțumiri totodată acestei instituții care de ani de zile investește cu consecvență, cu determinare în toate școlile din sector, astfel încât a devenit un model de bună practică în rândul administrațiilor din București și nu numai. Vă doresc dumneavoastră, părinților, și nu în ultimul rând elevilor un an cu rezultate bune, să fiți mulțumiți de ceea ce se întâmplă la școală. De asemenea, doresc mult succes personalului didactic în activitatea de la clasă”, a declarat Ioana Mihaela Neacșu, inspectorul școlar al Sectorului 3.
Reamintim că în ultimii ani toate unitățile de învățământ din Sectorul 3 au trecut printr-un amplu proces de modernizare care a constat în reabilitarea și dotarea la standarde europene, fiind îmbunătățită infrastructura educațională.

Serviciul Relații Mass-media
021.318.03.35
presa@primarie3.ro

Cele mai noi

Desi se fac toate eforturile pentru a se asigura corectitudinea datelor oferite, va rugam sa contactati directiile si serviciile Primariei Sectorului 3 al Municipiului Bucuresti pentru confirmarea informatiilor prezentate.
Toate materialele prezentate in acest website sunt proprietatea Primariei Sectorului 3 al Municipiului Bucuresti. Nu puteti folosi aceste materiale fara acordul Primariei Sectorului 3 al Municipiului Bucuresti