Școala de Muzică nr. 5 va găzdui duminică, 5 martie, spectacolul „Flori pentru mama” - Primaria Sectorului 3 – Bucuresti
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe X

Acasa PresaEvenimente

Școala de Muzică nr. 5 va găzdui duminică, 5 martie, spectacolul „Flori pentru mama”

Primăria Sectorului 3, prin Centrul Cultural „Casa Artelor”, organizează duminică, 5 martie, cea de-a III-a ediție a spectacolului „Flori pentru mama”.

Evenimentul este găzduit de sala de spectacole a Școlii de Muzică nr. 5 (str. Gheorghe Petrașcu nr. 55), unde, începând cu ora 16.00, vor urca pe scenă 200 de copii talentați înscriși în programul „Pepiniera de talente”.

Locuitorii Sectorului 3 sunt invitați să asiste la momente de canto, poezie, teatru, dans, gimnastică ritmică, balet, pian, chitară și vioară, toate special pregătite pentru acest eveniment de elevii din „Pepiniera de talente”, sub îndrumarea instructorilor. De asemenea, aceștia vor putea vizita o expoziție amenajată la parterul școlii, cu lucrări și mărțișoare ale copiilor înscriși în program la atelierele de arte plastice, scriere creativă, icoane pe sticlă, mozaic și „mâini măiestre”.

Programul „Pepiniera cu talente” se desfășoară în 34 de unități de învățămât din Sectorul 3, în cadrul acestuia fiind înscriși aproape 8000 de copii, antrenați de 80 de instructori. Elevii din clasele I-VIII din toate unităţile de învăţământ din Sectorul 3, publice sau private, se pot înscrie la 16 ateliere: teatru, arte plastice, scriere creativă, canto, dans sportiv, balet clasic, baschet, gimnastică ritmică, şah, arte marţiale, pian, chitară, vioară, violoncel, știință și tehnică. 

„Pepiniera de talente” este un program al Primăriei Sectorului 3, finanțat de Consiliul Local al Sectorului 3 și derulat prin Centrul Cultural „Casa Artelor”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti și Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3.

 

Serviciul Relaţii Mass-media

021.318.03.35

presa@primarie3.ro

Cele mai noi

Desi se fac toate eforturile pentru a se asigura corectitudinea datelor oferite, va rugam sa contactati directiile si serviciile Primariei Sectorului 3 al Municipiului Bucuresti pentru confirmarea informatiilor prezentate.
Toate materialele prezentate in acest website sunt proprietatea Primariei Sectorului 3 al Municipiului Bucuresti. Nu puteti folosi aceste materiale fara acordul Primariei Sectorului 3 al Municipiului Bucuresti