Zece spectacole „Nu-i bai” în școli și licee din Sectorul 3 - Primaria Sectorului 3 – Bucuresti
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe X

Acasa PresaEvenimente

Zece spectacole „Nu-i bai” în școli și licee din Sectorul 3

În mai multe școli și licee din Sectorul 3 se desfășoară, până pe 10 noiembrie, sub genericul „Nu-i bai”, o stagiune de zece spectacole. Evenimentele au loc în cadrul „Caravanei spectacolului românesc în școlile din Sectorul 3 - instrument de educație culturală” (17 octombrie -10 noiembrie). Proiectul organizat de Asociația Royal Art Muzzyk este susținut de Primăria Sectorului 3 și promovează compozițiile clasice și contemporane românești în rândul elevilor din Sectorul 3.
Caravana poposește în această perioadă la Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu”, Școala Gimnazială nr. 47, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu”, Liceul Teoretic „Nichita Stănescu”, Școala Gimnazială nr. 78, Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu” și la Școala Gimnazială nr. 55.
Aceasta cuprinde o serie de spectacole de operă și mizează pe elemente captivante de educație alternativă, astfel încât un tip de artă „exotic” pentru tineri să devină accesibil și interesant. Lucrările de operă, operetă și lied alese sunt prezentate într-un show-colaj și sunt însoțite de concursuri și premii pentru a capta atenția elevilor. Dintre lucrările abordate amintim opera „O noapte furtunoasă” (Paul Constantinescu), operetele „Ana Lugojana” (Filaret Barbu), „Valurile Dunării” (George Grigoriu), „Lysistrata” și „Lăsați-mă să cânt” (Gherase Dendrinó), lieduri din creația compozitorilor Felicia Donceanu, George Stephanescu, Valentin Teodorian, Tudor Ciortea, Tiberiu Brediceanu, Gheorghe Dima și George Cavadia, toate pe textele unor autori precum Mihai Eminescu, I.L Caragiale, George Călinescu, George Topârceanu, Vasile Alecsandri sau George Coșbuc.

Serviciul Relații Mass-media
presa@primarie3.ro
021.318.03.35

Cele mai noi

Desi se fac toate eforturile pentru a se asigura corectitudinea datelor oferite, va rugam sa contactati directiile si serviciile Primariei Sectorului 3 al Municipiului Bucuresti pentru confirmarea informatiilor prezentate.
Toate materialele prezentate in acest website sunt proprietatea Primariei Sectorului 3 al Municipiului Bucuresti. Nu puteti folosi aceste materiale fara acordul Primariei Sectorului 3 al Municipiului Bucuresti