Recepţia la terminarea lucrărilor reprezintă ansamblul de activităţi de testare a funcţionalităţilor şi de evaluare a conformităţii prin care se certifică finalizarea lucrărilor pentru realizarea unor construcţii noi sau a unor intervenţii la construcţii existente, cu respectarea cerinţelor fundamentale de calitate aplicabile şi în conformitate cu prevederile autorizaţiei de construire/desfiinţare, precum şi ale documentelor prevăzute în cartea tehnică a construcţiei şi care se finalizează cu darea în folosinţă a acesteia.
Recepţia construcţiilor de orice categorie se realizează de către beneficiar/dezvoltator şi include două etape: recepţia la terminarea lucrărilor și recepţia finală, la expirarea perioadei de garanţie.
Documente necesare efectuarii Recepției la terminarea lucrărilor:
· Solicitare recepție – in original (emisă de DGPL)
· Autorizație de Construire / Desființare in termen – in copie
· Dispoziție de îndreptare eroare materială (după caz) – in copie
· Adresă cu valoarea finală a investiției (DGPL, integral) - in copie
· Punctul de vedere al proiectanţilor, pe fiecare specialitate în parte; (arhitectura, rezistenta, instalatii) – dupa caz - in original.
· Punctul de vedere al dirigintelui de şantier - in original.
· Certificat de performanță energetică (după caz) – in copie
· Documente doveditoare de la Inspectoratul de Stat în Construcții (adeverința) care să certifice că au fost confirmate plățile efectuate – in copie
Avand in vedere prevederile Legii nr. 169/2026 privind Codului amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor, in vigoare din data de 25.08.2026, pentru realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor, se întocmesc suplimentar următoarele documente:
· Cartea tehnică a construcţiei; - (se va prezenta comisiei de receptie)
· Manualul de utilizare şi de mentenanţă pe categorii de activităţi, de materiale, de elemente constructive şi de echipament, în funcţie de durata de garanţie şi viaţă, precum şi instrucţiunile de urmărire a comportării în timp; - (se va prezenta comisiei de receptie)
· Fişe de instruire operatori privind utilizarea şi manipularea echipamentelor şi instalaţiilor; - (se vor prezenta comisiei de receptie)
· Proiectul real executat - as built - nivelul de detaliere şi responsabilul cu întocmirea acestuia se stabilesc prin contractul încheiat de către beneficiar/dezvoltator cu executantul lucrărilor de construire sau cu proiectantul, în cazul în care acesta din urmă este implicat în urmărirea execuţiei lucrărilor. - (se va prezenta comisiei de receptie)
Nota: Recepţia la terminarea lucrărilor se realizează numai împreună cu recepţia la terminarea lucrărilor branşamentelor la infrastructura tehnico-edilitară aferente ansamblurilor de locuinţe individuale şi colective, construcţiilor de utilitate publică şi a căilor de acces, în afara situaţilor expres prevăzute de lege.



