Parcarea Decebal, prima din țară amenajată de Primăria Sectorului 3 sub un bulevard, a fost deschisă.
În prezent accesul în parcare este gratuit, cu mențiunea că mașinile nu pot staționa mai mult de trei zile pe un loc de parcare fără acordul administratorului.
Suprafața utilă a parcării este de 20.152 mp. Valoarea totală a proiectului este de 86.580.793 lei, dintre care valoarea de construire a parcării a fost de 65.869.022 lei, iar 20.711.771 lei au fost alocați pentru devieri de rețele, iluminat stradal, amenajare spații exterioare, drumuri, trotuare și spații verzi.
Menționăm că jumătate din cele 718 locuri de parcare vor fi alocate ca parcări de reședință locuitorilor din zonă, iar cealaltă jumătate vor fi de utilitate publică.
Prin implementarea proiectului „Creșterea capacității de staționare și mobilitate a parcului auto în zona Bulevardului Decebal, respectiv construirea unui parcaj subteran cu două niveluri pe tronsonul cuprins între strada Dristorului și Piața Hurmuzachi” s-au amenajat 718 locuri de parcare, dintre care 30 destinate persoanelor cu dizabilități și șase pentru motociclete.
Accesul autoturismelor în parcaj și ieșirea din acesta se realizează din ambele sensuri ale bulevardului Decebal, prin două rampe cu dublu sens și încă două cu un singur sens fiecare. În zona pietonală a bulevardului vor fi amplasate nouă case de scară prin care persoanele au acces în parcare. Cinci dintre acestea sunt prevăzute cu lift pentru evacuarea în caz de urgență a persoanelor cu dizabilități. În zona caselor de scară sunt prevăzute și două grupuri sanitare pe fiecare dintre cele două niveluri ale parcării.
Prin construirea acestei parcări s-a dorit fluidizarea traficului, care se desfășoară cu greu în zonă, ținând cont de locuințele colective, spațiile comerciale, instituțiile publice, bancare, centrele medicale care au dus la creșterea constantă a parcului auto și au evidențiat insuficiența locurilor de parcare. Subdimensionarea numărului locurilor de parcare a dus la ocuparea parțială sau totală a suprafețelor destinate circulației pietonale și a spațiului de pe prima bandă a străzilor din zonă și implicit a bulevardului Decebal, îngreunând circulația autoturismelor și a pietonilor.