sector 3
Presă

Parcarea subterană de pe bulevardul Decebal, inaugurată de primarul Sectorului 3, Robert Negoiță

24.11.2021
Parcarea subterană de pe bulevardul Decebal, inaugurată de primarul Sectorului 3, Robert Negoiță

          Primarul Robert Negoiță a inaugurat, astăzi, 24 noiembrie, parcarea subterană de pe bulevardul Decebal.

          „Astăzi deschidem parcarea de la Decebal, o lucrare la care muncim de mai bine de doi ani. A durat foarte mult să luăm avizele, în special avizul de la ISU, dar astăzi o deschidem pentru public. Accesul în parcare va fi gratuit până la sfârșitul anului și posibil încă trei luni din anul viitor. Țin să precizez un lucru important și anume că nicio persoană nu își poate lăsa mașina mai mult de trei zile în parcare. Consider că este o parcare absolut necesară în această zonă și este unicat în România, pentru că niciunde în țară nu mai există o parcare sub bulevard”, a declarat Robert Negoiță, primarul Sectorului 3.

          Parcarea are 718 locuri, situate pe două niveluri subterane, accesul mașinilor fiind permis începând de astăzi. Dintre cele 718 locuri de parcare, 30 sunt destinate persoanelor cu dizabilități și șase pentru motociclete. Pentru început accesul în parcare va fi gratuit, cu mențiunea că mașinile nu pot staționa mai mult de trei zile pe un loc de parcare fără acordul administratorului.

          Suprafața utilă a parcării este de 20.152 mp. Valoarea totală a proiectului este de 86.580.793 lei, dintre care valoarea de construire a parcării a fost de 65.869.022 lei, iar 20.711.771 lei au fost alocați pentru devieri de rețele, iluminat stradal, amenajare spații exterioare, drumuri, trotuare și spații verzi.

          Menționăm că jumătate din cele 718 locuri de parcare vor fi alocate ca parcări de reședință locuitorilor din zonă, iar cealaltă jumătate vor fi de utilitate publică.

 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro