sector 3
Presă

„Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș”, din nou în parcul IOR din Sectorul 3

20.05.2022
„Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș”, din nou în parcul IOR din Sectorul 3

 

             Primăria Sectorului 3 va organiza, în parcul IOR, în perioada 04-05 iunie evenimentul „Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș”.  Ediția din acest an cuprinde recitaluri de excepție ale celor mai apreciați interpreți de folk din România și va fi cu adevărat o încântare pentru iubitorii acestui gen muzical și nu numai.

Programul evenimentului

            Pe 4 iunie, pe scena din parcul IOR vor performa începând cu ora 18.00 până la 21.00, Marius Matache Trio,  Dinu Olărașu, Berti Barbera & Nicu Patoi, Maria Gheorghiu & Radu Grațianu, Mike Godoroja & the Blue Spirit, Alifantis &ZAN, Iris – Cristi Minculescu și Valter & Boro (electric).

            Pe 5 iunie, tot de la ora 18.00, vor interpreta muzică folk Paul Tihan, Marius Bațu, Zoia Alecu, Ilie Stepan & Horea Crișovan, Mircea Vintilă & Brambura, Alina Manole (Cvartet), Ducu Bertzi & friends, Mircea Baniciu. În acest an, evenimentul are integrat un moment de remember Victor Socaciu.

Evenimentul, reper cultural pentru Sectorul 3

           Evenimentul „Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș” reprezintă una  dintre manifestările cultural-artistice inițiate de Primăria Sectorului 3 în anul 2013, care, după cele șapte ediții, a devenit un reper al manifestărilor culturale ale Bucureștiului, prin impunerea unui concept de eveniment unic și prin numărul mare de participanți. Elementele de identitate ale manifestării cultural-artistice din anii anteriori au fost:  implicarea unui număr mare de artiști reprezentativi în peisajul cultural, legați prin modalitatea de exprimare artistică de personalitatea lui Florian Pittiș; finalul comun al evenimentului, realizat de toți artiștii implicați, cu suținerea pieselor „Vinovații fără vină” și „Cântecul bufonului”, urmate de un montaj video cu imagini ale lui Florian Pittiș în diferite ipostaze, fondul sonor fiind extras din piesele „Nucul” (partea recitată de Florian Pittiș) și „Sfârșitul nu-i aici”; realizarea de proiecții cu și despre Florian Pittiș pe parcursul evenimentului; realizarea unor recitaluri artistice ale unor artiști, reprezentanți ai altor genuri muzicale, adecvate specificului festiv al evenimentului.

Singurul spectacol de folk din București

            Rămas singurul eveniment autentic de folk al Bucureștiului, acesta a conținut și evocarea altor artiști – repere în lumea folkului, dispăruți prea devreme dintre noi, precum Valeriu Sterian, Tatiana Stepa, Ioan Gyuri Pascu și Adrian Păunescu, facilitând integrarea tinerei generații folk, adesea prezentă în festivalurile organizate în țară, dar aproape necunoscută în evenimentele Capitalei.

Pittiș, o personalitate universală

           Conceput ca o sărbătoare a spiritului, evenimentul unește artiștii și publicul în dragostea și prețuirea pentru un simbol unic în cultura noastră, Florian Pittiș, „un uomo universale” al României. Moțu Pittiș a sădit în sufletele românilor dorința de libertate, de cunoaștere. A fost un vizionar care a inspirat generații întregi de tineri și continuă să o facă, deoarece moștenirea pe care ne-a lăsat-o este atemporală. Evenimentul „Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș” își propune să aducă în fiecare an în fața mai vechilor sau mai tinerelor generații în blue-jeans lecțiile de cultură, de poezie, de teatru, de literatură şi de muzică bună pe care Florian Pittiș le-a oferit.

      

 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro

Click pentru a deschide imaginea