sector 3
Presă

86 de tineri vulnerabili, mai bine pregătiți pentru o viață independentă

21.09.2023
86 de tineri vulnerabili, mai bine pregătiți pentru o viață independentă

 

 

Proiectul „Leaving Care – Integrarea socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție specială din regiunea București-Ilfov” a ajuns la sfârșit. Acesta a fost derulat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3, în calitate de partener, alături de SOS Satele Copiilor România și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6. Ce și-au propus inițiatorii? Să crească numărul tinerilor pregătiți pentru a avea o viață independentă, după ce părăsesc serviciile de tip rezidențial.

 

Tinerii - grupul țintă al proiectului

„Leaving Care” a fost cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Beneficiari au fost 86 de tineri vulnerabili cu vârste cuprinse între 16 - 26 de ani, care au ieșit sau care se află în servicii de tip rezidențial.

 

Sprijinul oferit prin proiect și „achizițiile” beneficiarilor

Echipe de specialiști (consilieri, asistenți sociali, psihologi, responsabili locuire) s-au implicat activ în formarea tinerilor. Au venit în sprijinul beneficiarilor cu ședințe de psihoterapie, tratamente oftalmologice și stomatologice, suport școlar, subvenții școlare pentru rezultate bune la învățătură, cursuri de calificare profesională, cursuri de perfecționare, subvenții pentru finalizarea cursurilor de calificare profesională și servicii de locuire.

În total au fost 40.000 de ore de instruire, timp în care tinerii au avut șansa de a-și dezvolta abilitățile pentru o viață independentă și un viitor mai bun.

Proiectul a venit în completarea activităților și serviciilor pe care DGASPC Sector 3 le oferă în vederea unei tranziții cât mai line și eficiente a copiilor și tinerilor din sistemul de protecție, spre viața lor de adulți independenți. Astfel, s-au oferit oportunități pentru angajarea pe piața muncii și soluții de locuire, după ieșirea din sistemul de protecție.

 

 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro