sector 3
Presă

În premieră pentru București, Lacul IOR din Sectorul 3 va fi accesibilizat pentru persoanele cu dizabilități

28.09.2023
În premieră pentru București, Lacul IOR din Sectorul 3 va fi accesibilizat pentru persoanele cu dizabilități

În premieră pentru București, Lacul IOR din Sectorul 3 va fi accesibilizat pentru persoanele cu dizabilități

 

Lacul IOR din Sectorul 3 va deveni de sâmbătă, 30 septembrie, accesibil și persoanelor cu dizabilități. În premieră pentru București, modernizarea și adaptarea lacului la standarde internaționale va fi marcată printr-un eveniment organizat în parcul Titan (zona cuprinsă între podul Liviu Rebreanu și Insula Pescarilor) de Asociația Caiac Smile, în colaborare cu Primăria Sectorului 3 și Kayak Champions.

Inițiativă de accesibilizare fără precedent în București

Cu această ocazie, un ponton adaptat pentru persoane cu nevoi speciale va fi montat pentru a permite accesul pe Lacul IOR. Odată încheiat evenimentul, pontonul va rămâne în parcul Titan și va fi folosit de persoanele cu dizabilități.

Spre normalitate, în caiace adaptate

La pontonul de pe lac, sâmbătă, de la ora 14.00, vor da startul unui maraton al distracției și vor vâsli spre normalitate, în caiace adaptate, campioni olimpici, sportivi de performanță, personalități publice și vedete. La eveniment, vor participa și sute de persoane cu nevoi speciale, precum și copii din centrele de plasament din București.

Evenimentul face parte dintr-un amplu proiect de accesibilizare a lacurilor urbane din țară, „Spre normalitate în caiace adaptate”.

 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro