sector 3
Presă

Copaci plantați de Primăria Sectorului 3 și defrișați ilegal de Primăria Capitalei

05.10.2023
Copaci plantați de Primăria Sectorului 3  și defrișați ilegal de Primăria Capitalei

 

 

Primăria Generală a Municipiului București, prin persoana Primarului General, a emis recent un aviz de defrișare (pe care îl puteți consulta la acest Link) pentru 128 de arbori verzi din mai multe zone ale Sectorului 3 în vederea executării unor lucrări la rețeaua de termoficare. Nu contestăm necesitatea realizării acestor lucrări, însă considerăm că ar fi fost oportun ca Primăria Municipiului București să ne solicite ajutorul pentru transplantarea acestor arbori și nu să treacă direct la defrișarea lor. Considerăm de asemenea că putea să se încerce și o altă soluție tehnică de a se opera în subteran fără a fi nevoie de defrișarea copacilor.

Pe strada Baba Novac, Primăria Sectorului 3 a plantat, din 2018, peste 500 de copaci din specii diferite. Copacii au crescut și au creat o mini padure urbană, într-un oraș care are nevoie de oxigen mai mult decât oricând.

La scurt timp de la emiterea avizului de defrișare mai sus menționat, pe strada Baba Novac 58 de copaci au fost tăiați fără însă ca în respectivul document să fie menționați, așa cum ar fi fost legal. După cum puteți citi la pagina 3 a avizului, apar menționați, ca propuși pentru defrișare, pe strada Baba Novac doar doi copaci, respectiv un dud și un tei (extras foto în galerie). În realitate, după cum puteți observa în teren, vorbim despre cel puțin 58 de copaci tăiați pe această stradă.

Acțiunea de defrișare s-a făcut în condițiile în care Primăria Sectorului 3 a solicitat la începutul lunii septembrie Primăriei Generale a Municipiului București să oprească defrișările pe acestă stradă pentru a ne permite să transplantăm copacii (adresa o regăsiți în galeria foto).

          În acest context constatăm, cu părere de rău, ilegalitatea acestei acțiuni de defrișare și solicităm instituțiilor de control să verifice această situație care creează o adevărată problemă de mediu într-o zonă intens circulată a Sectorului 3.

Click pentru a deschide imaginea