sector 3
Presă

Cum salvăm planeta? Activități desfășurate de elevii Școlii gimnaziale nr. 195

13.11.2023
Cum salvăm planeta? Activități desfășurate de elevii Școlii gimnaziale nr. 195

 

 

Astăzi, 13 noiembrie, și mâine, 14 noiembrie, elevi de la Școala gimnazială nr. 195 „Hamburg” vor participa la o serie de acțiuni prietenoase cu mediul înconjurător, în cadrul proiectului „EduTech Forward - Învățare de Ultimă Generație”.

Proiectul este dezvoltat de Asociația ARTA și finanțat de Primăria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local.

 

Ce valori sunt transmise

          Cum putem forma următoarea generație de lideri cu viziunea unui viitor verde? Îmbinăm creativitatea și tehnologia cu valorile durabilității. Iată soluția propusă de proiect.

          Tehnologia poate fi un aliat de nădejde în eforturile de protejare și conservare a mediului. Copiii au libertatea de a-și folosi imaginația pentru a explora domenii precum energia verde, tehnologii de economisire a apei, sisteme inteligente de reciclare, transport eco-friendly, roboți, și multe altele.  

 

Activități concrete

- proiecții video uimitoare, personaje generate de inteligența artificială, filme educative pe un ecran de mari dimensiuni în curtea școlii;

- un seminar deschis despre energia verde, desfășurat în aer liber, cu studiu de caz al unui sistem de generare a energiei verzi;

- reciclare selectivă prin utilizarea unui dispozitiv inteligent de reciclare pentru a pune în practică sistemul de garanție returnare;

- proiecte de echipă pentru părinți și copii;

- expoziția proiectelor create de copii, care vor inspira cu imaginația lor fără limite;

- festivitate de premiere a celor mai inspirate proiecte.

 

Evenimentul îi implică pe elevi într-o cauză importantă și prezintă rezultatele creativității și imaginației lor.

Prin implicarea activă în combaterea schimbărilor climatice și adoptarea practicilor ecologice putem contribui la menținerea echilibrului în ecosisteme și la promovarea unei relații armonioase între om și natură.

Proiectul se desfășoară sub genericul „Educație prin inovație – fundamentul pentru soluționarea schimbărilor climatice în formarea generațiilor următoare și construirea unui viitor verde”.

 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro