sector 3
Presă

Longevitatea în viață și în căsătorie este premiată de Primăria Sectorului 3

01.02.2024
Longevitatea în viață și în căsătorie este premiată de Primăria Sectorului 3

 

 

          La început de an, în comunitatea Sectorului 3 o doamnă care a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani și 17 cupluri care aniversează 50 de ani de căsătorie au fost premiate.

O viață de centenar în Sectorul 3, sărbătorită cum se cuvine

          Atunci când un membru al comunității împlinește vârsta de 100 de ani este un moment emoționant. O asemenea bucurie a trăit-o ieri, 31 ianuarie, doamna Paulina Vasilescu, care a avut parte la aniversare de o vizită neașteptată, cea a primarului Robert Negoiță. Un tort și un buchet de flori i-au fost oferite doamnei pentru determinarea cu care a trecut trecut prin viață, ajungând la venerabila vârstă de 100 de ani.

          „La mulți ani, stimată doamnă! Este o bucurie să vă cunosc și o onoare să vă vizitez, în semn de prețuire și respect la împlinirea vârstei de 100 de ani!”, a dorit să-i adreseze personal primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

 

17 cupluri premiate în Sectorul 3 pentru 50 de ani de căsătorie

          Un moment la fel de emoționant în viața unei comunități îl reprezintă aniversarea nunții de aur. În luna ianuarie, DGASPC Sector 3 a premiat 17 cupluri care au strâns 50 de ani de bucurii, tristeți, greutăți și împliniri.

          Astfel, DGASPC Sector 3 a oferit sprijin financiar, conform prevederilor HCLS 3 nr. 351/2016,  în valoare de 17.000 de lei, pentru cele 17 cupluri care au aniversat 50 de ani de căsătorie.

Prin acest proiect, DGASPC Sector 3 urmărește promovarea familiei ca fundament al societății şi recunoaşterea contribuţiei pe care aceste persoane şi-au adus-o la dezvoltarea comunităţii locale a Sectorului 3.

Informații suplimentare privind acordarea sprijinului financiar pot fi obținute de la DGASPC Sector 3 la numărul de telefon 0372.126.100, interior 149 și 159, email office@dgaspc3.ro sau de pe site-ul instituției prin accesarea link-ului https://dgaspcs3.ro/servicii-dgaspc/ajutoare-sociale/persoane-varstnice/.

 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro