De la începutul acestui an, 121 de cetăţeni au adresat Primăriei Sectorului 3 cereri în baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Autoritatea locală a rezolvat 100 de solicitări şi a redirecționat nouă cereri, care ţineau de activitatea altor instituţii. Alte 12 solicitări sunt în curs de rezolvare.
S-a realizat şi un clasament al domeniilor de interes public. Cetățenii sunt interesaţi de aspecte privind activitatea serviciilor oferite de Primăria Sectorului 3 (acte necesare documentație urbanism, investiții școli, obținere locuri de parcare etc.), în acest sens existând 107 cereri.
În al doilea rând, pe scara ierarhică a interesului public se află întrebările cu privire la atribuțiile instituției, urmate de utilizarea banilor publici.
Dintre cele 121 de solicitări primite, 11 au fost în scris şi 110 online. În prima categorie sunt incluse solicitările adresate atât la sediul Primăriei Sectorului 3, cât și cele transmise prin poștă.
Statistica arată că au existat 83 de solicitări din partea persoanelor fizice, 12 de la persoane juridice şi 26 din partea presei.
Reamintim că Primăria Sectorului 3 este într-un proces continuu de optimizare a comunicării cu cetățenii, punând la dispoziția acestora o serie de servicii electronice ce se pot accesa prin intermediul site-ului www.primarie3.ro, secțiunea „Informații utile – Acte necesare și servicii electronice”.
Serviciul Presă
presa@primarie3.ro