
Primăria Sectorului 3 informează că parcarea subterană Decebal a ajuns la capacitate maximă de utilizare, motiv pentru care se suspendă temporar posibilitatea achiziționării de abonamente anuale pentru această locație.
Măsura este una necesară, având în vedere gradul foarte mare de ocupare al parcării, care demonstrează că obiectivul își îndeplinește pe deplin rolul pentru care a fost construit: reducerea presiunii asupra parcărilor de la suprafață și fluidizarea traficului în zona Bulevardului Decebal.
Parcarea subterană de sub Bulevardul Decebal reprezintă un proiect de referință la nivel național, fiind singura parcare construită sub un bulevard de către o administrație publică din România. Aceasta a fost inaugurată în anul 2021 și dispune de 750 de locuri de parcare, destinate atât utilizării rezidențiale, cât și de către vizitatori.
Prin realizarea acestui obiectiv, Primăria Sectorului 3 a creat o soluție modernă de parcare într-o zonă cu densitate ridicată de trafic și activitate comercială, contribuind la eliberarea carosabilului și a trotuarelor, creșterea siguranței pietonilor, îmbunătățirea aspectului urban și reducerea blocajelor din zonă.