sector 3
Presă

Concurs pentru ocuparea posturilor de guarzi în cadrul Direcției Supraveghere Unități de Învățământ și Pază Obiective

23.02.2026
Concurs pentru ocuparea posturilor de guarzi în cadrul Direcției Supraveghere Unități de Învățământ și Pază Obiective

Primăria Sectorului 3 organizează concurs pentru ocuparea posturilor contractuale de paznic, pe perioadă nedeterminată, în cadrul Direcției Supraveghere Unități de Învățământ și Pază Obiective.

Posturile sunt cu normă întreagă, program de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână și vizează asigurarea pazei și protecției în unitățile de învățământ și la alte obiective aflate în administrarea autorității locale.

Condițiile de participare includ studii liceale finalizate și deținerea atestatului profesional pentru exercitarea activităților de pază, conform prevederilor legale. Nu este necesară vechimea în specialitate.

Dosarele de înscriere pentru primele 15 posturi scoase la concurs se depun la sediul Primăriei Sectorului 3, Calea Dudești nr. 191, în termenul și intervalul orar prevăzute.

Toate informațiile privind condițiile de participare, documentele necesare pentru dosar, bibliografia și calendarul de desfășurare sunt disponibile pe site-ul Primăriei Sectorului 3: https://www.primarie3.ro/index.php/informatii_publice/concursuri

Relații suplimentare pot fi obținute la Serviciul Resurse Umane, telefon 0759.990.950.