sector 3
Presă

Primăria Sectorului 3 decontează cheltuielile pentru cei care găzduiesc refugiați din Ucraina

27.05.2022
Primăria Sectorului 3 decontează cheltuielile pentru  cei care găzduiesc refugiați din Ucraina

          Primăria Sectorului 3 informează persoanele fizice care găzduiesc străini sau apatrizi în situații deosebite, proveniți din Ucraina, că beneficiază de decontarea cheltuielilor de hrană în sumă de 20 de lei/zi/persoană găzduită și 50 de lei/zi/persoană găzduită pentru cazare.

          Pentru a beneficia de decontare, persoanele fizice care dețin locuințe în Sectorul 3 în care sunt găzduiți străini sau apatrizi în situații deosebite, proveniți din Ucraina, trebuie să depună în primele trei zile lucrătoare ale fiecărei luni, pentru luna precedentă, la Biroul Registratură din cadrul Primăriei Sectorului 3 (Calea Dudești nr. 191) sau la adresa de email: situatii.urgenta@primarie3.ro, următoarele documente: o cerere în care se precizează numărul persoanelor găzduite, numele și prenumele acestora, localitățile din care aceștia declară că provin și intervalul de timp pentru care solicită decontarea cheltuielilor cu hrana, însoțită de:

- o declarație pe proprie răspundere cu privire la realitatea informațiilor cuprinse în cerere;

- copia actului de identitate al solicitantului și documente care atestă dreptul de folosință asupra locuinței în care sunt găzduite persoanele aflate în situații deosebite, provenite din zona conflictului armat din Ucraina;

          Precizăm că cererea se depune de către o singură persoană pentru aceeași locuință, iar depunerea acesteia după primele trei zile lucrătoare ale fiecărei luni se soluționează în luna următoare.

           Modelul cererii și al declarației pe propria răspundere sunt prevăzute în anexele nr. 1 și 2 din H.G. nr. 494/2022 pentru modificarea H.G. 336/2022.

          Programul de lucru cu publicul pentru depunerea documentelor la registratura din cadrul Primăriei Sectorului 3 (Calea Dudești nr. 191) este luni, marți, miercuri și vineri de la ora 8.30 la 16.30, iar joi de la ora 8.30 la 18.30 sau la adresa de email: situatii.urgenta@primarie3.ro.

 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro