sector 3
Presă

S-a votat! Programul „Școală după școală”, aprobat spre derulare și finanțare în Sectorul 3

09.09.2025
S-a votat! Programul „Școală după școală”, aprobat spre derulare și finanțare în Sectorul 3

 

 

         

          Primăria Sectorului 3 a aprobat, în ultima ședință de Consiliu, derularea și finanțarea din bugetul local a programului „Școală după Școală”, în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din sector care vor opta pentru această formă de educație complementară.

Care sunt obiectivele programului „Școală după școală” (SDS)?

  • combaterea absenteismului și a riscului de abandon școlar;
  • sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare, prin activități remediale și personalizate;
  • creșterea nivelului de incluziune școlară și socială pentru copiii din medii defavorizate;
  • dezvoltarea competențelor sociale și personale;
  • oferirea unui cadru sigur și supravegheat pentru petrecerea timpului liber după orele de curs;
  • stimularea dezvoltării personale prin activități extracurriculare (ateliere artistice, jocuri educative, sport);
  • sprijinirea părinților, în special a celor care lucrează până târziu și se află în imposibilitatea supravegherii copiilor după școală.

Cui se adresează programul?

  • elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal;
  • copiilor care provin din familii dezavantajate;
  • elevilor cu risc de abandon sau cu rezultate școlare slabe;
  • elevilor care au nevoie de sprijin emoțional sau de integrare socială.

În anul școlar 2025-2026, programul va veni în sprijinul a maximum 9500 de elevi, care vor beneficia de masă, supraveghere și   activități educative. În anul școlar 2025-2026, perioada aprobată este septembrie-31 decembrie 2025.

28 de unități de învățământ preuniversitar din Sectorul 3 au primit avizul Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB)   pentru a implementa programul „Școală după școală”, urmând ca fiecare dintre acestea să-și manifeste opțiunea.

Unitățile din Sectorul 3 avizate de ISMB pentru programul SDS:

 

1.Școala Gimnazială nr. 20;

2.Școala Gimnazială nr. 22;

3.Școala Gimnazială nr. 47;

4.Școala Gimnazială nr. 54;

5.Școala Gimnazială nr. 55;

6.Școala Gimnazială nr. 67;

7.Școala Gimnazială nr. 80;

8.Școala Gimnazială nr. 82;

9.Școala Gimnazială nr. 84;

10.Școala Gimnazială nr. 86;

11.Școala Gimnazială nr. 88;

12.Școala Gimnazială nr. 92;

13.Școala Gimnazială nr. 95;

14.Școala Gimnazială nr. 112;

15.Școala Gimnazială nr. 116;

16.Școala Gimnazială nr. 149;

17.Școala Gimnazială nr. 195;

18.Școala Gimnazială nr. 200;

19.Școala Gimnazială „Leonardo Da Vinci”;

20.Școala Gimnazială „Cezar Bolliac”;

21.Școala Gimnazială „Federico Garcia Lorca”;

22.Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”.

23.Școala Gimnazială „Mihai Botez”;

24.Liceul Teoretic „Nichita Stănescu”;

25.Liceul Teoretic „Decebal”;

26.Liceul Teoretic „Dante Aligheri”;

27.Liceul Teoretic „Al. I. Cuza”;

28.Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu”.

 

         

Primăria Sectorului 3, în parteneriat cu unitățile de învățământ și ISMB, susține desfășurarea programului SDS prin asigurarea infrastructurii și a resurselor logistice. Astfel, Sectorul 3 continuă să investească în educație, oferind un model de bună practică la nivelul Municipiului București.

 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro