sector 3
Presă

„Suntem o echipă!” – ediția a III-a - Proiect educativ finanțat de Sectorul 3

26.07.2023
„Suntem o echipă!” – ediția a III-a - Proiect educativ finanțat de Sectorul 3

 

 

Proiectul „Suntem o echipă!” – ediția a III-a a fost lansat săptămâna aceasta în cinci grădinițe din sectorul 3 și se va derula pe parcursul a două săptămâni. Unitățile școlare în care se desfășoară proiectul sunt grădinițele nr. 154, nr.  255, nr. 232, nr. 191 și  Floare de Colț

 Adaptarea fericită a preșcolarului

Ediția  din acest an a proiectului se axează pe definirea triadei copil-părinte-educator ca nucleu al adaptării continue și fericite a preșcolarului la grădiniță.

Integrarea copilului într-un mediu nou la vârstă fragedă presupune conlucrarea pe termen lung a celor trei factori implicați, respectiv: copil-părinte-educator.

Ca o noutate față de edițiile anterioare, anul acesta structura cursurilor îi invită alături de copii pe formatori și părinți prin organizarea unor sesiuni de dezvoltare personală.

 

Ediția a III- a proiectului

Prima ediție a proiectului „Suntem o echipă!” s-a desfășurat sub semnul combaterii fenomenului de bullying, iar cea de-a doua a adus în prim-plan bucuria de a fi din nou împreună. Ediția de anul acesta se axează pe adaptarea blândă a copilului la grădiniță, integrarea acestuia cu succes în comunitate, combaterea abandonului școlar prin activități de educație non-formală, precum și dezvoltarea personală a preșcolarilor prin participarea la ateliere tematice în mod nediscriminatoriu și gratuit.

Proiectul este finanțat de Primăria Sectorului 3, din fonduri nerambursabile de la bugetul local, fiind derulat de Asociația My Community.

 

 

 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro