sector 3
Presă

Precizare cu privire la situația dlui Ion Comișan

28.03.2014
Precizare cu privire la situația dlui Ion Comișan

Precizare cu privire la situația dlui Ion Comișan, declarat decedat în 2004 de Serviciul Stare Civilă Sector 3

    În urma materialelor de presă apărute în cursul zilei de 27 martie, prin care se prezenta cazul domnului Ion Comișan, declarat decedat din 2004, Primăria Sectorului 3 este abilitată să facă următoarele precizări:
     Serviciul Stare Civilă Sector 3 a emis pe 21 aprilie 2004 certificatul de deces pentru dl. Comișan Ion, în urma constatatorului de deces nr. 513/15.04.2004 eliberat de Institutul Național de Medicină Legală București. Insitutul a înregistrat decesul unui bărbat neidentificat în vârstă de aproximativ 70 de ani, decedat la Spitalul Victor Babeș.
    Prin adresa nr. 1115171/05.05.2004 Direcția Generală de Poliție a Municipiului București- Poliția Sectorului 3- Biroul Urmăriri a comunicat Serviciului Stare Civilă Sector 3 faptul că persoana decedată și neidentificată pe data de 21.04.2004 este dl. Comișan Ion. În urma acestei adrese și a eliberării certificatului de deces au fost transmise comunicări către Registrul Național de Evidență a Persoanelor și la locul nașterii acestuia.
    Pe 12.11.2012 la Poliția Sectorului 3- Serviciul de Investigații Criminale a fost înregistrat sub  nr. 2884571 Raportul de Constatare Tehnico-Științifică nr. 450559/5.11.2012 întocmit de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București- Serviciul Criminalistic care precizează faptul că: „impresiunile digitale prelevate cadavrului persoanei cu identitate necunoscută de sex bărbătesc găsit pe 2.04.2004 în Spitalul Victor Babeș Sector 3- București nu se identifică cu impresiunile digitale prelevate de pe fișa dactiloscopică A.F.I.S. întocmită pentru Comișan Ion”. Această instituție a concluzionat faptul că identificarea s-a făcut în mod eronat, iar dl. Comișan Ion nu este persoana decedată pentru care s-a emis actul de deces nr.1077/2004.
    Astfel, s-au făcut demersurile necesare către Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Galați în vederea clarificării situației. Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Galați a comunicat prin adresa nr. 41097/30.12.2013, că dl. Comișan Ion are depusă la această direcție o solicitare prin care cere sprijin în vederea rezolvării situației create. 
    În urma solicitării transmise prin adresa nr. N3924405/19.12.2013, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a transmis către Serviciul Stare Civilă Sector 3 că se impune o acțiune de anulare conform art. 57 al. 1 din Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
    Au fost solicitate extrase de la locul nașterii, iar pe 10 martie 2014 s-a depus întreaga documentație la Direcția Juridică din cadrul Primăriei Sectorului 3 pentru a începe acțiunea de anulare a mențiunii de identificare, operată, conform actului de deces nr. 1077/21.04.2004 înregistrat la Primăria Sectorului 3 și a mențiunii de deces operată pe marginea actului de naștere.
    Mențiunile pot fi anulate doar în baza unei sentințe definitive date de instanță.

Serviciul Relații Mass-media
021.318.03.35
presa@primarie3.ro