sector 3
Presă

Sectorul 3 va avea polițiști pe biciclete

02.08.2022
Sectorul 3 va avea polițiști pe biciclete

Primăria Sectorului 3 anunță faptul că Poliția Locală  va avea începând din această lună, în timpul sezonului cald, echipaje pe teren ce vor supraveghea domeniul public de pe bicicletă.

Astfel, polițiștii pe două roți vor acționa pentru prevenirea și combaterea contravențiilor și vor avea următoarele obiective:

  • verificarea zonelor (terenuri de sport/miniparcuri/locuri de joacă pentru copii) în care se săvârșesc asemenea fapte și aplicarea măsurilor legale acolo unde se constată încălcări ale normelor;
  • identificarea și sancționarea posesorilor de animale de companie care folosesc miniparcurile și locurile de joacă pentru plimbarea câinilor și satisfacerea necesităților fiziologice;
  • verificarea respectării prevederilor legale de către posesorii de câini în ceea ce privește plimbarea acestora pe domeniul public (lesă, botniță dacă este cazul, materiale pentru evacuarea excrementelor, etc.);
  • identificarea persoanelor care tulbură ordinea și liniștea publică pe fondul consumului de băuturi alcoolice în aceste zone;
  • identificarea persoanelor care fumează în locurile de joacă pentru copii;
  • informarea persoanelor care practică activități sportive pe terenurile de sport cu privire la  păstrarea ordinii și liniștii publice, menținerea stării de curățenie și prevenirea oricăror acte sau fapte de violență asupa mobilierului urban și a echipamentelor sportive din aceste zone;
  • verificarea sesizărilor înregistrate în cadrul Serviciului Zona 1 și Serviciului Zona 2 cu  privire la aceste aspecte;
  • constatarea oricăror fapte de natură contravențională și dispunerea măsurilor legale; 
  • informarea persoanelor prezente în miniparcuri și locuri de joacă despre respectarea prevederilor legale și consecințele care decurg ca urmare a încălcării actelor normative în vigoare;
  • sesizările primite prin dispecerat, pe zona în care se află echipajele de patrulare pe biciclete și care fac obiectul prezentului plan de măsuri, vor fi transmise polițiștilor locali din dispozitiv, după ce în prealabil se va verifica GPS -ul stației de emisie recepție, în vederea stabilirii oportunității intervenției din punct de vedere al distanței și al timpului de reacție.

Echipajele vor acționa în baza unui plan de măsuri, iar gradul de mobilitate în zonele greu accesibile cu mașina va crește, la fel și eficiența în a observa și sancționa contravenienții.

 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro