sector 3
Presă

Susținem inovația! Primăria Sectorului 3 finanțează lansarea unui satelit în spațiu

11.07.2023
Susținem inovația! Primăria Sectorului 3 finanțează lansarea unui satelit în spațiu

 

O echipă de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din Sectorul 3 își va atinge performanța de a lansa al doilea picosatelit în spațiu, cu sprijinul Primăriei Sectorului 3. Proiectul va beneficia de o finanțare de 100.000 de lei, aprobată în ultima ședință de Consiliu.

În ce constă finanțarea

Suma de 100.000 de lei alocată pentru susținerea proiectului va acoperi costurile pentru:

- achiziția unor repere care nu sunt fabricate în România, pentru că necesită tehnologii înalte, indisponibile în țară;

- efectuarea unor lucrări de înalt nivel tehnologic realizate în țară pe echipamente specializate;

- plata testelor mecanice, termice și electrice, care sunt realizate în universități acreditate de SpaceX din Madrid, Roma și Glasgow;

- deplasarea unei echipe pentru efectuarea acestor teste;

- deplasarea unei echipe la locul unde se va face integrarea satelitului pe modulul de lansare (Italia sau Scoția);

- deplasarea (dacă va fi posibil) la lansarea de la baza SpaceX din Cape Canaveral, Florida (Statele Unite ale Americii).

ROM-3 în spațiu – o misiune complexă

În cadrul misiunii vor fi furnizate date despre agricultură, va fi monitorizată defrișarea pădurilor și mișcarea maselor de aer poluat. ROM-3 va fi lansat în octombrie- noiembrie, cu o rachetă Falcon 9 de la SpaceX.

Echipa RomSpace face istorie în cercetare aerospațială

Echipa de liceeni RomSpace, medaliați la olimpiadele internaționale, este la a doua misiune de acest fel. A reușit deja să proiecteze și să trimită în spațiu un satelit (ROM-2) care funcționează. În prezent, rețeaua internațională de radioamatori primește date de la ROM-2, urmând să fie transmise imagini complexe cu scoarța terestră. Lansarea ROM-2 este considerată cea mai importantă realizare a României în materie de corpuri aerospațiale.

Primăria Sectorului 3 încurajează performanța și dezvoltarea tinerilor prin sprijinul oferit constant proiectelor educative, cu atât mai mult cu cât implementarea acestora aduce plus valoare la nivel internațional.

 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro